PMP anunță: Vrem sprijinul Legislativului pentru referendumul de reducere a numărului de parlamentari

PMP anunță: Vrem sprijinul Legislativului pentru referendumul de reducere a numărului de parlamentari
Publicat: 29/08/2019, 14:53

„Zilele acestea, toate partidele sunt în stradă. Caută, cred, sper, să strângă semnături, noi am făcut-o ieri, în Parcul Bazilescu, cu succes, alte partide, iarăși fac același demers, iar la discuțiile cu oamenii, întrebarea ce faceți cu legea, cu referendumul privind reducerea numărului de parlamentari, revine din nou și din nou. Prin urmare, cred că acest contact cu poporul îi va obliga pe politicieni să ia aminte la ceea ce poporul a spus acum zece ani. Nu ascund faptul că noi vom continua să ducem această bătălie și în următorul mandat, pe care îl vom obține, pentru că în 2020 sunt alegeri parlamenatre. Dacă actualii membri ai Parlamentului nu hotărăsc să facă asta, noi ne vom bate mai departe”, a afirmat Neamțu.

Neamțu a declarat că cele trei teme pe care PMP le dorea abordate odată cu referendumul pentru Justiție din 26 mai 2019 și care au fost propuse președintelui Klaus Iohannis au obținut sprijinul necesar doar în Senat.

„Noi credem că în această nouă sesiune parlamentară, vom putea convinge mai mulți lideri din Senat și din Camera Deputaților, în special din Camera Deputaților, pentru că la Senat, această inițiativă a domnului Eugen Tomac a trecut, a fost adoptată tacit, vrem să-i convingem pe acești parlamenatri că e momentul să reinstaurăm acest Principiul al Suveranității poporului, Constituția spune că Suveranitatea poporului se exprimă și prin referendum”, a afirmat vicepreședintele de partid Mihail Neamțu.

Un al aspect vizat în declarația vicepreședintelui PMP a fost legat de alegerile în două tururi.

Acesta a afirmat că PMP a strâns peste 1 milion de semnături pentru susținerea acestui demers legislativ.

Neamțu a adus în discuție și Ordonanța privin amnistia, menționând că PMP va ajuta să clarifice situația juridică privind actul normativ.

„Precizarea legată de aceste Ordonanțe de urgență, pe care din păcate, PSD le-a tot dat, scandalul OUG13, trebuie să nu uităm faptul că după decizia luată de poporul român, pe de-o parte, și apoi, de Curtea Constituțională, pe de altă parte, este absolut obligatoriu să ajustăm cadrul legislativ, și să vedem care sunt acele ordonanțe de Guvern pe care le putem da, și care evident, nu ating problematica aceaasta a Aminstiei, și care sunt ordonanțe de Guvern pe care nu le putem da. Prin urmare, în această sesiune parlamentară, PMP va încerca să limpezească situația juridică, cadrul larg al Ordonanțelor de urgență, în lumina deciziei Curții Constituționale, dar și a deciziei poporului de a participa în mod masiv la referendumul din 26 mai 2019″.

La începutul lunii iunie, președintele PMP Eugen Tomac i-a propus președintelui Klaus Iohannis, în cadrul consultărilor de la Palatul Cotroceni privind aplicarea rezultatelor referendumului din 26 mai, abordarea a trei teme, anume reducerea numărului de parlamentari la 300, eliminarea pensiilor speciale și revenirea la alegerea primarilor în două tururi.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Viața la bloc 2024. Termen limită pentru proprietarii de apartamente. Asociația de proprietari poate refuza
Ce se întâmplă cu pensiile după alegeri: „Adevăratul cutremur urmează". Românii, cu sufletul la gură
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Masacrul legionar de la Jilava, cele mai odioase crime din istoria României